olteanul se intoarce, partea a doua

melodia zilei este, votata in unanimitate, marius popp, “cetatile ponorului”. felicitari tanarului cantautor, ce a castigat dupa o stransa lupta cu mihai constantinescu si a lui “maria mirabela”. compozitorul zilei: debussy. omul zilei: omul fara insusiri (stupiiid)

vad un inceput de dezinteres in privirea ta, cititorule, de aceea, pentru a te tine in priza, promit ca, nu se stie cand, sa-ti dezvalui un mare mister: dintotdeauna ti-ai pus intrebarea cine a compus melodia de la “teleenciclopedia”. ai baut multi litri de vodca framantandu-ti creierii, sa fie cineva din scoala rusa?, parca ar fi roman, e romantic sau contemporan?. ei bine, citeste atent, citeste tot, pentru ca undeva, inserat intr-un text oarecare, vei gasi alinarea. la munca, asadar!

voi incepe abrupt: cum adica un oras cosmopolit, minunat, acest sankt petersburg al romaniei, am numit aici ramnicul din valcea, este, geografic, in oltenia, iar slatina in muntenia?! faceti va rog, ceva, indreptati aceasta nedreptate istorica pentru ca sunt oameni care sufera, da?

azi scriu de doua ori, tovarasa!, tovarasa! – pot sa lipsesc maine?, mi-a murit bunica sau am fost rapit de extraterestri.

literatura imberba (ma rog…), viitorii brebani si normani manea, se bazeaza aproape exclusiv pe amintiri din adolescenta (creanga e depasit fara drept de apel; singura lui sansa ar fi un tom despre “amintiri din prima copilarie”, hihi); aici as avea si eu de spus cate ceva, dar ii las sa se mai bucure putin de lipsa adevaratului maestru. eu, adica.

ma gandesc la ceva; ceva nu-mi da pace: de ce sunt briliant in carciuma (posibilele aluzii la mutu sunt in mintea ta cititorule) dar penibil la interviuri (examene, bloguri etc)? nu ma intereseaza explicatiile psihologice (sunt ferm convins ca psihologia nu este decat descriptiva, in niciun caz explicativa – chestie pe care o sa-mi iau niste injuraturi de la psihiatrul meu… glumesc). adica asta e o problema nationala sau cum? de ce suntem un popor sclipitor la carciuma, un neam de filosofi dupa 2 pahare si de asasini dupa 5, atunci cand isi ia nevestele la pumni? de ce plesu e atat de carismatic la un bavardaj televizat dar in scris nu? (am mai zis-o anterior despre liiceanu, cred ca am o fixatie…)

sper sa nu ajung un sorin adam matei, apeland la strategii destul de ieftine gen: care este calea cea mai usoara de a intra sub lumina reflectoarelor? – pai simplu, atacarea mastodontilor culturii romane… si, hop, scrii un studiu sarcastic despre eminescu, sa zicem, ca tot e subiect fierbinte. mai tine cineva minte isteria nascuta de “dilema” cu ocazia numarului tematic eminescu? – oamenii au scris firesc, deloc festiv, motiv pentru care au fost taxati drept fascisti, tradatori de neam etc. sau dai in patapievici pana te baga omul in seama si te invita la emisiunea lui (al carei titlu, ca un facut, nu l-am retinut niciodata…)

nea Marin falimentar

sau “tribulatiile unui oltean descalecat cu papornita plina de praz vs. marele oras rau”, partea unu

o vreme, blogul acesta va fi locul in care-mi voi varsa nervii pentru lucrurile care mi se intampla. si care mi se intampla asa cum o fac, pai se poate?!

stau de doua luni in bucuresti fara job. unii au stat mai mult, altii au prin imediat vreun dumnezeu de picior (textul preferat al maica-mii: “fata lui X a prins imediat o slujba bine platita – tu de ce nu faci asta?” – nu stiu, dar te iubesc mama)

n-am job dar stau in buricul targului.

deci, ce am constatat, sa nu uit: de cand cu blogul, imi scrie multa lume; adica e o comunicare accelerata. eu eram naiv si credeam ca doi (trei, patru etc) oameni vorbesc daca au ceva sa-si spuna: asa, ma simt ca si cum as fi iesit in colanti roz pe strada si am aparut la stiri. adica amicul care a tras de mine cu blogul asta a avut dreptate, prilej cu care il urasc, pentru ca mi-a mai demolat un mit drag mie.

se mai poate asa cum o facea acum o suta de milioane de ani henry miller? sa arzi gazul intr-un mare oras oarecum strain (paris in cazul lui), cu slujbe penibile si totusi sa mai ai o mare pofta de viata (tradusa intr-un urias libido)? sa faci cartonase pe care sa scrii “m-as bucura daca m-ati invita la masa intr-o zi oarecare a saptamanii” si pe care sa le imparti necunoascutilor prin restaurante? sa mai scrii de zor si la un op masiv despre care inca nu stii daca e genialoid sau cretinoid? sa astepti o viata de privatiuni pentru o senectute in care vei fi publicat?

eu raspund asa: e bine ca pustii zilelor noastre vor mai degraba sa fie irinel/ monica columbeanu decat cartarescu sau liiceanu; e mai sanatos asa. daca lucrurile ar sta invers, ar fi grav, nu neaparat pentru ca liiceanu e un bun eseist incapabil de a scrie sistematic, iar cartarescu a creat o carte importanta de proza pe care o tot pastiseaza de atunci.  ar fi grav pentru ca apetitul moale-intelectual e bine sa ramana sub faimosul prag de 5 la suta, e bine ca inteligenta sa exploreze tot soiul de zone obscure in locul marilor bulevarde ale culturii (huoo!)

un om cu o inteligenta medie poate trai excelent pe acest pamant, in acest bucuresti; el si-o poate camufla, atunci cand propria inteligenta eclipseaza egouri sensibile, mai mult, si-o poate nega fara probleme. cu alte cuvinte, vesti bune pentru mai toata lumea!

la fel, un om lenes este poate mai bine adaptat supravietuirii decat unul isteric-competitiv (nu cred neaparat asta, dar daca nici macar noi nu ne aparam intre noi…) evident, nu ma refer la genul care se trezeste spre pranz: exista lenesi mai subtili, al caror proces intelectual, creativ, in fine, ale caror procese se petrec filtrate, parazitate, fracturate; ale caror actiuni sunt intrerupte dur de pasaje de reverie, exact ca in narcolepsie. probabil ca examenul clinic ar spune ceva gen “dificultati de focalizare a atentiei”, dar, cum spuneam, lucrurile sunt mult mai pline de culori.

o dilema care mi se pune recent: poti scrie pentru tine, stil blog, daca munca ta consta in a scrie? ceasornicarul repara, in timpul liber, ceasuri? gata, v-am supus la grave crampe mentale, atat pentru moment. dar olteanul cu papornita plina cu praz va reveni – pana atunci este posibil sa-l intalnesti prin oras: el e cel care se apleaca sa ia plasele exact cand metroul franeaza brusc, sfarsind cu capul intre sanii vreunei colege de calatorie (ar vrea el – de obicei nimereste cu nasul intr-un subbrat incarcat de sudoare…)

on the way to the club

deci, pe scurt:

l-as omori cu bucurie pe cel care a inventat blogul, dar iata-ma si pe mine blogger; e obositor – fiecare ziarist de doi bani are un blog in care se releva pe sine, doar acolo, locul ala caldut in care nimeni nu rade de el, vaai!

blogul e un fel de grafomanie (stil jurnal) combinat cu peeping-ul permis de autor. groaznic.

de ce blog? pai ma convinge un amic care asa grait-a: daca n-ai blog, nu existi. bine, zic, eu am venit sa caut job; lasa, zice el, fa-ti blog.

mi-am facut blog; stau si astept. ct popescu inca n-a aparut, tanase se lasa si el asteptat, turcescu – magarul! – rien…o sa mor de foame, n-are a face, am blog

sa dea zeul sa ma injure careva! spun tampenii, zici?, ei bine in scurt timp (sper sa) imi iau titlul de doctor intr-un domeniu pe care nu vreau sa-l spun si dup-aia toate tampeniile pe care le voi de bita vor fi tratate cu grija in manualele scolare, hehe.

am o scriitura nervoasa pentru ca, daca n-ai citit titlul, aiuritule, sunt on the way to the club, si poate de aia sunt asa intransigent; de obicei sunt permisiv si dau dreptate tuturor. sa ma duc mai des in club (pub, carciuma, de fapt, ce sa mai…)

poate ca sunt si obosit, poate ca am si eu motivele mele, da? (n-am motive, bravez de fapt)

mai sus a fost un joc simpatic job-blog pe care nimeni nu l-a remarcat. simpatic si crancen; mai ceva ca pistruiatul + roscovanul + fiul muntilor (roman de francisc munteanu) la un loc, ca intensitate si tragism ma refer…

gata, la baricade, gavrochii mei!

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!