veneam una din noptile trecute cu taxiul din clubul zvon cafe unde m-am simtit bine si este minunat, o sa mai merg! (baieti, daca nu o sponsorizare, macar un discount, daca se poate…) iar taximetristul se tot injura, prin statie, cu cineva, un coleg, cred, pentru ca injuratul sefului se petrece cu glas tare atunci cand esti demis. si taximetristul (era sa zic “taxidermistul”, nu eram departe de adevar) asta l-a facut pe bietul coleg albie de porci, ca, baa, tigan imputit, mortii ma-tii, traiasca antonescu etc etc. alalalt, tiganul, raspundea aproape decent: esti un nesimtit de moldovean, du-te inapoi in provincia ta de rahat. am incercat sa intervin: sper ca glumiti… nu m-a bagat in seama decat a doua oara cand l-am intrebat, si atunci a zis ca, da, glumim, desi cand vezi ca celalalt n-are replica si ramane mut, e o placere. un adevarat bulldog, taximetristul asta, cand prinde ceva, nu mai da drumul…ma gandesc cu tristete la celalalt, cel injurat non-stop, probabil noapte de noapte, care probabil are o familie numeroasa, se masturbeaza in fiecare dimineata (ca intr-o varianta mai saracacioasa din american beauty) de oboseala, nu din exces libidinal, care probabil are multi copii care-l sleiesc la randu-le de puteri – si mai trebuie sa suporte, noapte de noapte si mitocania unui cretin…exista doi mari momo. unul e o ea, e momo a lui michael ende (o sa incerc sa atasez povestea), o fata care intra pe sub pielea oamenilor care, pana sa-si dea seama, isi descarca sufletul in fata ei. sa nu omori asa ceva?! si mai exista momo-ul lui gotlib, extraordinarul grafician francez, creator de multe bd-uri savuroase. momo le morbaq este un paduche lat care vietuieste in jungla pubiana, el este foarte religios, citeste gazeta “la croix” si interpreteaza toate evenimentele zonale (care sunt multe, sa recunoastem…) ca veniri ale diavolului, motiv pentru care are doar replici gen “vade retro!”. “que dieu me protege” etc. un regal, ambele
