acum ceva vreme, pe cand foloseam, naivul de mine dc++-ul, ma abordeaza unul: esti din valcea?, da, zic. din valcea, din oras, adica? hahaha. da, zic, chiar din centru…cica sa caut adresa lui victoras iacob, pentru cine nu stie, un fotbalist nascut, ca si manolescu sau liiceanu, la ramnicu valcea (rog a se retine locatia, pentru ca ma voi referi la ea frecvent, platit fiind, desigur, de autoritatile locale pentru imbunatatirea brandului orasului). n-am mai scapat de individul ala cateva luni, noroc ca i-am dat adresa nici macar secundara, terta, de messenger: cum apaream acolo (ca orice barbat veritabil, intru perfect vizibil, intotdeauna, da?), intra si el in vorba: l-ai cauta?, l-ai gasit? pun pariu ca este unul dintre aceia care pun bombe pentru ca omul a ratat un penalty, caz in care, daca as fi dibuit adresa, as fi fost partas, nu? ma si imaginez la usa familiei: buna ziua – buna ziua. aici a locuit cand era mic (si cand prenumele avea sens, dat fiind ca acum omul e un ditamai calul) Victoras? da, zic ei. ati putea sa-i transmiteti ca intreaba cineva de el, nu stiu exact cine, etc… asta-mi aminteste o intamplare de acum, eheeee! cati ani, cand iubeam intens o fata (din rm valcea, desigur, care intre timp a facut o frumoasa cariera in sport) – fata realmente superba, taietoare de respiratii masculine – iar eu apar la usa lor (oamenii isi lasau incaltarile afara, pe un presh, de unde am dedus ca erau oameni simpli, de la tara; oricum, am trecut peste socul originii ei simple, desi crezusem ca e vreo printesa…), imi raspunde mama: janeta e acasa? (nume fictiv), nu, zice, ce-ai cu ea? – la care eu, snob inca de pe vremea aceea, zic: aa, nimic, o bagatela – si din reactia femeii am dedus ca ea a inteles ca e vorba cumva de ceva indecent, legat de verbul “a baga”; auzi la mine, “o bagatela”!
eram la shopping cu colegul razvan, proaspat vopsit rosu-n cap, probabil pe model muse si care arata ca eric rode, faimosul viking. Oricum, lumea inca se mai holbeaza pe strada la moaca/ parul/ inaltimea ta. pai inseamna ca david bowie, cel din 1970, s-ar fi sinucis in bucurestiul anului 2007. boon. shoppinguim noi (prilej cu care am vazut cascavalul “borcea”, hahaha – cine nu e microbist va rata poanta), iesim cu plasele si cu o balie de rufe si discutam la un stop despre ce mai trebuia sa luam; se intoarce spre noi o gospodina si ne priveste complice, adica precum un cuplu de homosexuali. pe modelul reclamei aceleia idioate cu “nu am sa mai bat niciodata covoarele!”, spun si eu: nu am sa mai merg niciodata la cumparaturi, de aceea sper sa castig cat mai repede suficient de multi bani pentru a-mi angaja servitoare. sau servitor…
