melodia zilei: vita de vie – basul si cu toba mare, ca tot mi se reproseaza ca sunt snob; sa ne mai spalam imaginea, in lipsa banilor
umberto eco vorbea (in pendul, parca) despre experienta sexuala a manifestatiilor politice; adica, spunea el, te asezi sub un steag sau altul pentru ca in grupul respectiv se afla vreo fata (ca sa fim sexually correct, eventual un baiat) care te face sa transpiri de dorinta noaptea, in asternuturi. mi se pare foarte corect. romanii au, ca experienta similara frisonul erotic al statului la cozi, din perioada cenusie antedecembrista. evident, comparatia e deplasata: statul la coada nu era o optiune, ci o necesitate. daca as fi argumentat: nu, tata, nu merg la coada la lapte/ carne/ oua etc pentru ca prefer sa citesc in apartamentul inghetat, mi-as fi luat niste palme foarte convingatoare…coada era de multe ori un carnat gros, pe multe randuri, in care trebuia sa ai grija dintru inceput cum iti asezi mainile, pentru ca ulterior se putea sa nu le mai poti misca.
adevarata coada era aceea statica, ce nu inainta, formata cu multe ore inainte de deschiderea magazinului – o imagine senzitiva a uterului matern, in care iti era cald (fata de camerele neincalzite) si, daca aveai mare bafta, te lipeai de un trup tanar si experimentai, cum spuneam, senzatiile noi si obtinute pe furis ale sexualitatii ce-si incepea manifestarile. daca par nostalgic, ei bine nu sunt. dar daca tot fac paralele, sa spun doar ca acea coada de demult imi parea una empatica, in care oamenii realmente relationau si se solidarizau, in vreme ce cozile tip hypermarket sunt expresia neincrederii reciproce, ca sa nu spun a mizantropiei noastre.
am un amic, mitica pe numele lui. un baiat destul de vesel, destul de dus, cu care de fapt n-am mai vorbit de foarte mult timp, spre marea mea usurare, cred. mitica este si mitoman, printre altele, dar una dintre povestile lui, adevarata desi asta n-are importanta, merita povestita: prinde mitica al meu un job in cluj, o chestie destul de bine platita, mai ales pentru un tip din minunatul oras ramnicu-valcea, lipsit complet de perspective. urca in autocar, calatoreste 6 ore (mai mult decat cu avionul spre new-york, deci), fumeaza la opririle de pe traseu – ce sa mai, mitica tremura de emotie si nerabdare. autocarul incepe sa coboare feleacul, imagine splendida a unui cluj ce aduce, de acolo de sus, cu luminile l.a.-ului, ajunge in statie (in mihai viteazul, pe atunci); amicul meu coboara si care este primul lucru pe care-l vede in cluj? – un grafitti ce spunea (scuze pentru limbajul frust) “muie mitica”…desigur, textul se referea la regateni, dar socul emotional al amicului mitica a fost atat de mare, s-a simtit inconjurat de atata ostilitate inca de la descalecare, incat a luat primul autobuz inapoi…cum e textul acela de pe zidurile din jurul stadionului? – “mama, te iubesc, dar nu ca pe ‘u’”. cine spunea ca ardelenii n-au umor (chiar si involuntar, a nu se uita ghita funar)?
