piesa zilei: sabrina – boys; am glumit, piesa zilei este (poate era mai buna prima varianta…), aaaa, stiu si eu?, hai sa fie magma – destruktiw mekanik kommandoh, varianta intr-o singura piesa a albumului; cine are vresurile, sa mi le paseze, v-as ruga, hihi

astazi am scapat ieftin, pentru ca va ofer spre lectura un model complet cretin de text de analiza sportiva. intr-o revista pentru adulti mai soft decat penthouse sau hustler, acum niste ani, florin calinescu – pe atunci inca lizibil – spunea ca jurnalistul sportiv e una dintre cele mai paupere specii de pe acest pamant. acest text este o adeverire a spuselor calinesciene. sa fie clar, nu vreau sa-ncep aici discutii despre fotbal (evident, sunt microbist), pentru ca nu vreau ca acest spatiu sa devina un loc de porcaiala. asadar, iata ce poate avorta un creier de om care a scris poezii pe vremuri si care acum a ajuns la un lirism refulat (si expirat),. rusine, baiete!

“Gust amar

 

Imaginea Stelei de marti seara, ingenuncheata firesc in subsolul unui clasament european, pare doar stradania desarta a unei scolarite din provincie aterizate din poala satului natal in crema fitoasa a urbei centrale de a fi pe plac tuturor. Sfioasa, inimoasa si limitata, Steaua n-a rezistat fotbalului propus de Arsenal. Englezii au jucat prea repede si prea frumos, adica suficient.

 

Stransa in corsetul sinistru al unor tribune injumatatite de pasiuni si dorinte, Steaua s-a protapit bine in ghete si primele minute au adus golul lui Badea. Acolada vicleana propusa de Banel l-a gasit, insa, in ofsaid, reusita fiind anulata corect. Deci, in fotbal, mai mult decat oriunde, se poate! Arsenal a echilibrat repede, cursele devastatoare ale mercenarilor angajati de englezi pulverizand defensiva improvizata a Stelei. Hleb l-a servit ideal pe Fabregas, dar balonul a zburat mult peste poarta noastra. Dica a sutat timid de la 30 de metri, iar Petre Marin, ametit de viteza jocului, l-a invins pe Zapata, printr-o deviere nefericita.

 

Gol corect, nevalidat pentru Arsenal

 

Arbitrul n-a validat golul, desi balonul trecuse de linia portii. In fine, ce mai conteaza! La reluare, Iacob, inimos dar limitat, cum spuneam, a ratat singur cu Almunia. A risipit sansa Stelei, a scolaritei timorate de celebritatea afisata ostentativ, a romanilor lipsiti de incredere, a tuturor. Destinul s-a rasucit implacabil. A zambit scurt catre Arsenal. Un fotbalist de la ei, nu conteaza numele, a insfacat cu toata puterea sansa ivita si l-a executat pe Zapata (76). Repede, frumos, suficient. In Europa fotbalistica, Steaua, adica noi, romanii, ramane doar scolarita de la tara transferata peste noapte intr-o clasa de tocilari bogati si celebri.”

comentariile sunt inutile, rautatile sunt firesti, nu-mi voi cere scuze: ce metafore, ce arabescuri, ce intorsaturi de fraza, ce pedofilie reprimata…